fbpx
12 sfaturi de urmat ca să nu ațipești la volan

12 sfaturi de urmat ca să nu ațipești la volan

12 sfaturi de urmat ca să nu ațipești la volan

 

Munca de șofer pe un vehicul comercial este una care are și avantaje și dezavantaje. Ai ocazia să călătorești extrem de mult, să vezi locuri noi, uneori cu frecvență zilnică, să îți gestionezi destul de mult programul de muncă pe cont propriu. Pe de altă parte, nu este deloc o muncă ușoară. Presupune atenție sporită, oboseală, munca departe de casă și cei dragi și, de ce să nu recunoaștem? supunerea la un risc permanent, pentru că știm cu toții cât sunt de frecvente accidentele de circulație. Una din marile probleme sau provocări, depinde cum privim lucrurile, este aceea de a te lupta constant cu oboseala. E foarte ușor ca numărul de ore de condus să se acumuleze și monotonia condusului pe autostrăzile Europei să te facă să „aluneci” chiar și doar pentru câteva secunde într-o ațipeală. Asta poate duce la accidente grave cu urmări pe care cu siguranță nimeni nu și le dorește.

 

Ce putem face ca asta să nu se întâmple? Zeci de cafele sau băuturi energizante ne pot face la un moment dat mai mult rău decât bine. Ne-am gândit că ar fi util să trecem în revistă câteva sfaturi pe care le puteți urma ca să evitați să ajungeți într-o stare atât de avansată de oboseală încât să adormiți la volan. Chiar dacă veți fi tentați să spuneți că unele se contrazic între ele, cheia înțelegerii lor ar fi aceea de echilibru și cumpătare. Dar să le luăm pe rând.

 

  1. Evitați pe cât posibil contrastele puternice. Mai ales pe timp de noapte, contrastul mare dintre luminile puternice și întunericul complet vă pot obosi ochii mai repede decât în mod normal. Nu puteți face mare lucru șoferilor care vă orbesc sporadic venind din sens opus (aici singurul sfat este să nu vă uitați în niciun caz direct înspre direcția din care vin), însă puteți face ceva cu luminile de la bordul vehiculului pe care îl conduceți. Mai toate au lumini a căror intensitate este reglabilă, așa că pe timpul nopții o puteți scădea la minim. Dacă aveți lumini de ambianță în cabină, e bine să renunțați și la acestea și să le opriți. E mai important să vedeți semnele de circulație, decât vreun obiect din cabină, cel puțin în timpul mersului.
  2. Păstrați-vă emoțiile puternice sub control. Sunt o sumedenie de situații care pot apărea în timp ce ești la volan. Poate ai avut o discuție mai aprinsă cu dispecerul sau managerul de flotă, poate un alt vehicul ți-a tăiat calea și ai evitat la limită un accident sau poate ai primit o veste proastă de acasă. Orice ar fi, orice frustrare sau gând e, încearcă să faci tot posibilul să le ți departe de tine, cel puțin cât ești la volan. Regula e la fel de valabilă și pentru situațiile în care ai primit o veste extraordinar de bună. Toate aceste emoții, pe fondul oboselii, vă pot distrage extrem de ușor atenția de la drum, așa că e bine să le amânați analizarea lor în detaliu pentru mai târziu, când trageți pe dreapta.
  3. Evită să ajungi în situațiile în care ești deja prea obosit. Dacă îți împingi oboseala prea aproape de limită, prea departe de zona ta de confort, trebuie să știi că te supui singur la un risc extrem de mare. Trebuie să știi că, indiferent de organism, toți avem nevoie la un moment dat de somn pentru a ne păstra funcționali. Însă, cu cât acumulezi mai multă oboseală și te apropi mai tare de limită, cu atât îți va fi mai greu să te deconectezi rapid, să adormi repede și să te odihnești pentru a putea reveni la volan. În aceeași idee, îți va fi mai greu să te recuperezi la fel de repede cum ai face-o în mod normal, în condiții de oboseală moderată. Așadar cunoaște-ți limita, dar ai grijă să nu te apropi frecvent de ea.
  4. Coboară temperatura din habitaclu. Știi pe cineva care a spus vreodată că-i place frigul pentru că doarme mai bine? Ei bine, e normal să nu fie așa. E cunoscut că nivelul metabolismul scade pe perioada somnului, așa că ne încălzim mai greu, motiv pentru care avem nevoie de mai mult căldură și confort în aceste perioade. Evident, negând această nevoie, coborând ușor nivelul temperaturii de la interior, dăm semnal corpului că nu e momentul pentru somn. Asta va ajuta de asemenea să fiți mai alerți, mai conectați la ce se întâmplă la drum.
  5. Opriți radioul sau muzica de la player. Probabil vi se întâmplă destul de des să conduceți cu stația radio CB pornită, împreună și cu o muzică pe fundal. Ei bine, trebuie să știți că această combinație poate să provoace oboseala mai rapid decât condusul fără ele. Asta pentru că atenția ta va fi împărțită la drum, stație și muzică în același timp, creierul fiind nevoit să proceseze mai multă informație, de aici și inducerea mai rapidă a oboselii. Încercați așadar să vă bombardați creierul cu cât mai puțini stimuli și să fiți atenți doar la drum și la sunetele motorului.
  6. Dați drumul la muzică atunci când simțiți că monotonia vă copleșește. Sigur, ascultatul doar al sunetului produs de motor, mai ales la un drum pe autostradă, e destul de monoton și plictisitor. Dacă simțiți că asta vă induce o stare de somnolență, puteți rupe monotonia pentru câteva minute cu muzică sau stația radio CB. Țineți-le pornite doar până simțiți că v-ați trezit din monotonie, pentru că sfatul de la punctul 5 rămâne valabil. Alternanța este de fapt cea care vă poate alunga starea de somnolență.
  7. Evitați cantitățile mari de cofeină. Dacă sunteți șofer profesionist, atunci sunt șanse extrem de mari să fiți și un mare băutor de cafea sau alte băuturi cu efect energizant. Atenție însă la dozele mari, mai ales dacă le combinați și cu alte băuturi energizante care conțin substanțe cu efecte asemănătoare. Nu doar că sunt extrem de nesănătoase dacă le consumați în doze mari, dar sunt periculoase și pentru că împing oboseala uneori prea departe și vă supun riscului să clacați la un moment dat.
  8. Evitați porțile mari de mâncare. Țineți minte o masă de Crăciun sau poate la vreo ocazie specială în familie când ați mâncat o porție gigantică? Atunci cu siguranță cunoașteți și senzația de după, când ați adormit sau v-a cuprins o stare intensă de somnolență. Ei bine, nu ne dorim ca asta să se întâmple în timp ce suntem la volan, motiv pentru care e bine să evitați porțiile mari. Fiți cumpătați, moderați.
  9. Mănâncă la timp. Este cunoscut faptul că o masă sănătoasă îți poate da un boost de energie care să te țină în continuare atent la drum. Așadar, e bine să mănânci la timp, să nu amâni foarte mult momentul în care iei masa.
  10. Fă o scurtă plimbare sau exerciții fizice. Sunt două lucruri diferite și cel mai indicat ar fi să faceți exercițiile care să vă crească pulsul, să vă pună inima și circulația în mișcare mai alertă. Asta poate să vă aducă instant o rezervă suplimentară de energie. Dacă sunteți mai comozi, atunci trebuie să știți că inclusiv o scurtă plimbare prin parcarea de camioane poate să vă alunge somnolența.
  11. Trageți un pui de somn. Uneori însă nimic din ceea ce puteți face nu poate ține locul somnului. În aceste cazuri trageți pe dreapta și dormiți. O să fiți surprinși să vedeți ce efecte nebănuite pot avea chiar și doar 15-30 de minute de somn. Însă rețineți un lucru foarte important: aceste reprize scurte de somn nu țin locul somnului mai lung, de odihnă, în care vă refaceți.

 

Acestea ar fi sfaturile noastre pe care e bine să le urmați dacă doriți să evitați să ațipiți la volan. Rețineți din nou că secretul stă în cumpătare, în a nu exagera cu nimic atunci când sunteți la volan – nici cu oboseala, nici cu metodele de a o combate. Drum bun, fără incidente!

 

1 thought on “12 sfaturi de urmat ca să nu ațipești la volan”

  1. Pingback: Cum să te menții în formă: 10 sfaturi pentru șoferi - Fomco Truck Service

Leave a Comment

Scroll to Top