Camioanele DAF
Compania DAF Trucks NV cu sediul în Olanda este o companie producătoare de camioane şi o divizie a grupului Paccar. Sediul principal se află în Eindhoven. Cabinele şi axele sunt produse de către firma Westerlo din Belgia. O parte dintre modelele DAF sunt vândute sub brand-ul şi design-ul Leyland Trucks din Preston, Marea Britanie.
Hubert “Hub” van Doorne a fondat compania în 1928. Partenerul sau a fost A.H. Huenges, director la o fabrică de bere. Van Doorne a reparat de câteva ori maşina lui Huenges, iar acesta a fost atât de încântat încât s-a oferit să-i finanţeze afacerea. În 1932, în compania a intrat şi fratele lui Hubert, Wim van Doorne, iar patru ani mai târziu Huenges a părăsit compania, astfel încât a rămas complet în mâinile celor doi fraţi.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, DAF a proiectat prima maşină blindată, M39 Pantserwagen, dar au fost fabricate prea târziu şi doar 3 modele au reuşit să fie folosite în luptă.
După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, maşinile de lux şi camioanele au fost foarte rare, iar acest lucru a însemnat o oportunitate pentru cei de la DAF.
În 1949, compania a început să construiască camioane, remorci şi autobuze, schimbând numele companiei în Van Doorne Automobile Fabriek. Primul model de camion a fost DAF A30. Din 1950, DAF a fost un furnizor major pentru reechiparea vehiculelor armatei cu modele din piele cum ar fi DAF YA-126 şi DAF YA-328. În 1954 Hub van Doorne a avut ideea să folosească cureaua de acţiune.
În următorii ani, sistemul a fost îmbunătăţit considerabil.
În februarie 1958, DAF îşi prezintă maşina de 4 locuri cu curea de acţiune la AutoRai (Amsterdam Internaţional Motor Show) şi înregistrează o reacţie pozitivă, cu peste 4000 de comenzi. Din 1959, DAF a început să vând maşini mici.
În 1964, DAF construieşte cel de-al doilea camion, DAF 2600, având un succes datorită cabinei bine echipate. Producţia a continuat în ’70 cu DAF F218, iar 4 ani mai târziu cu versiunea mai mare, F241, care a devenit caracteristică camioanelor DAF cunoscute ca şi parbrizul cu 3 ştergătoare. DAF a fost unul dintre primii care a introdus motorul turbo diesel intercooler.
Modelele DAF’s 95 au fost lansate în 1987 şi au câştigat rapid titlul de “camionul anului”. Cabinele seriei 95 aveau o cabină mai spaţioasă, un pat de lux, cu un spaţiu de depozitare sub el generos şi o gamă completă de opţiuni incluse precum cuptor cu microunde, frigider, TV/Video. Modelul de baza al cabinei a rămas în producţie până în ziua de azi, întâi cunoscut că şi 95XF şi acum că şi XF105.
În 1992, DAF lansează o linie nouă de vehicule medii și grele, în care sunt incluse modelele 65, 75 și 85, care utilizează cabina specifică DAF în formă de pană. În gama de motorizări se regăsesc propulsoarele de 6,24 litri, 8,65 litri și 11,6 litri. De menționat că la modelul 85, cabina a fost amplasată mai sus cu 10 cm, pentru a face loc motorului. Tot în anii ’90 au fost lansate și câte modele a căror viață a fost mai scurtă, modele generate după preluarea de către DAF a companiei Leyland Trucks.
În fine, o altă inovație se produce în 2010, când DAF introduce LF45 în versiune hibridă, modelul fiind prezentat pentru prima dată la Salonul IAA din Hanovra.
De menționat de asemenea că expansiunea companiei continuă. În 2011, DAF anunță că a reușit să achiziționeze un total de 19% din pachetul de acțiune de la producătorul ceh Tatra, unul din cei mai vechi fabricanți de camioane din lume. După acest pas camioanele Tatra vor împrumuta componente de la DAF și, în același timp, dealerii DAF vor comercializa vehicule din gama off-road a Tatra.
DAF are și o evoluție interesantă în competițiile destinate camioanelor. De pildă, în legendarul raliu Paris Dakar, DAF este o prezență constantă, cu numeroase premii câștigate începând cu anii ’80 și până azi.
Pingback: Creștere de vânzări a camioanelor grele DAF, susținută de Stoneridge