fbpx
banner FTS

Marci de Camioane

 

Camioane Românești

Fabrica ce avea să producă primul camion românesc, și-a deschis porțile în 1921, la Brașov. La acea vreme se numea ROMLOC, iar la începuturile activității ei producea material rulant. Bucurându-se de succes economic, fabrica s-a modernizat constant, și-a diversificat oferta, astfel că a ajuns să producă și motoare și chiar automobile. În 1948, după ce comuniștii ajung la putere, compania își schimbă și numele, fiind redenumită „Steagul Roșu”. Evoluția fabricii continuă și după acest important punct din istoria ei, așa că se pregătește de reprofilare. În prima parte a anilor 1950, la uzina Steagul Roșu din Brașov, mai exact în 1954 iese de pe linia de producție primul camion românesc, denumit Steagul Roşu 101. Acesta avea un motor cu 6 cilindri ce dezvoltau 90 de cp şi avea un consum de 29 litri/100 km. Urmează apoi și lansarea de noi modele. Din 1960, se începe producţia unui nou model de camion, sub numele de Steagu Roşu 131 Carpaţi, cu un motor ce dezvoltă 140 cp, consum de 25 litri / 100 km, o viteză maximă de 90km/h și o capacitate de transport de 3 tone.

După o producţie de 250 000 de autocamioane, din 1971 se începe fabricarea camioanelor sub denumirea de Roman, după ce Statul Român a cumpărat în 1969 din Germania o licență MAN. Un record de producție se înregistrează în 1977, când pe poarta uzinei au ieșit nu mai puțin de 33.000 de camioane. De notat de asemenea că la momentul 1989, pe statul de plată al fabricii de la Brașov erau nu mai puțin de 20.000 de angajați, iar din cele aproape 13.000 de camioane produse, peste 2.000 erau destinate exportului, în mai multe țări din întreaga lume, între cele mai îndepărtate numărându-se SUA, China, Peru sau Tailanda.
După un declin financiar în perioada anilor ’90, din 2004 compania Roman, s-a schimbat complet, dotorită unor investiţii succesive. Astăzi, uzina Roman produce de la autovehicule civile multifuncţionale precum autotractoare, basculante, autobuze şi autocare, la autovehicule militare ultraperformante precum lansatoare de rachete, transportatoare de tancuri sau obuziere pentru armată.

 Modele de camioane europene

Camioane Tatra – Companie producătoare de autovehicule din Cehia, care şi-a început activitatea în 1897. Este unul dintre cei mai vechi producători auto din lume, contribuind în timpul celui de-al doilea război mondial cu camioane pentru germani. Producţia de autoturisme a încetat în 1999, dar compania încă mai produce o serie de camioane.

Camioane Renault – În 1923, compania franceză Renault propune pentru prima dată un cap tractor. În 1956, compania Saviem a fost formată ca filiala a Renault şi a fost folosită ca nume de marcă pentru autobuze şi camioanele produse. Din 2001 o parte din Renault este deţinută de grupul Volvo.

Camioane Mercedes-Benz – Cele mai vechi companii producătoare de autovechicule din Germania: Daimler-Motoren-Gesellschaft din Stuttgart şi Benz und Cie s-au unit în 1926 producând autovehicule sub marca de Mercedez-Benz. Datorită situaţiei din acea vreme, de pe la mijlocul anilor 1930 se începe producţia de autovehicule militare, pentru ca în 1940, aproape toată producţia să fie transferată pe produse militare. A urmat o perioadă dificiliă, fabricile fiind în cea mai mare proporţie distruse în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1980, Daimler Benz se alătură companiei amercane Freightliner, începând producţia în masă de camioane, câştigând titlul de “camionul anului” ani la rând.

Camioane MAN – construite de către compania germană MAN SE, se trage din fuziunea fabricii de maşini Augsburg şi Asociaţiei constructoare de maşini Nurnberg SA în 1898. În perioada celui de-al doilea război mondial, uzinele MAN din Nurnberg fabricau 40% din tancurile de luptă “Panther”. După terminarea războiului, MAN a produs unul din primele tractoare cu tracţiune pe faţă. De-a lungul timpului, camioanele MAN s-au impus prin câştigarea titlului de “camionul anului” de mai multe ori, inclusiv în 2008.

Camioane Iveco – Companie producătoare de camioane din Italia, deţine aproape 20% din piaţa autovehiculelor utilitare din Europa. Prin diverse preluări de alte companii, Iveco se extide în Marea Britanie, preluând producţia de camioane Ford, în Australia, preluând compania Trucks Australia Ltd şi înfiinţează firma Iveco SAIC în China. Ultima lovitură este reprezentată de colaborarea cu producătorul indian de camioane, Tata-Motors. Pe lângă vehiculele Renault şi Volkswagen, vehiculele Iveco constituie cea mai mare flotă de camioane din Germania. În total, Iveco deţine în întreaga lume peste 50 de uzine de producţie cu circa 32 000 angajaţi. Iveco Stralis a câştigat titlul de camionul anului ultima oară în 2013.

Camioane DAF – În 1928, fondatorul Olandez Hub van Doorne pune bazele organizaţiei DAF împreună cu fratele sau Wim. Prima semiremorcă a fost asamblată în 1933, lucru care a atras atenţia specialiştilor din domeniu prin greutatea mică a acesteia. Până în 1951, compania furniza doar șasie, urmând ca după acest an, să producă şi cabine. Titlul de camionul anului a fost câştigat ultima oară în 2007 cu camionul DAF XF 105.

Camioane Scania – Iniţial o companie producătoare de biciclete, înfiinţată în 1900 în Malmo, Suedia, a ajuns doar după 2 ani, să producă primul camion. Încet, Scania începe să se remarce, în lume, în 1949 lansând motorul diesel cu injecţie directă, ce a devenit cunoscut ca motorul de 400 000 kilometrii. În 2000, Scania produce camionul cu numărul 1 milion. În 2008, Volkswagen devine principalul proprietar Scania cu 68,6 procente în consiliul de administraţie. Ultimul model de Scania care a câştigat titlul de camionul anului este Scania R 440 în 2010.

Camioane Volvo – O altă firma Suedeză, Volvo îşi prezintă primul camion în 1928, numit Seria 1; un camion modest, în 4 cilindri, pe benzină, cu o putere de 28 cp. În prima jumătate a anilor 1940 Volvo a devenit furnizor major al forţelor armate suedeze. În anii ’60 Volvo a creat un centru special de afaceri al cărui scop era creşterea siguranţei şi ameliorarea caracteristicilor ergonomice. Volvo FH este câştigătorul titlului de camionul anului în 2014.

Leave a Comment

Scroll to Top